Când nu te mai regăsești în propria imagine
De ce apar diferențe între imaginea actuală și cea veche
Problema nu este fotografia, ci distanța dintre cele două versiuni ale tale.
În ultimii ani, am început să observ un tipar recurent în rândul profesioniștilor care vin în studio pentru fotografii de branding sau sau pentru sesiuni foto business. Nu este vorba doar despre nevoia unei imagini mai bune, ci despre un moment în care apare o discrepanță clară între cine sunt astăzi și imaginea profesională pe care o folosesc de ani de zile.
De cele mai multe ori, fotografia de profil nu este recentă. Uneori are 10, 15 sau chiar 20 de ani. La prima vedere, explicația este simplă: lipsa timpului sau faptul că nu a fost o prioritate. Privite mai atent, însă, lucrurile sunt mai nuanțate.
Pentru o parte dintre cei care ajung la noi, actualizarea imaginii nu ține doar de oraizarea timpului, ci implică și o formă de confruntare amânată. Nu neapărat conștientă, ci mai degrabă rezultatul unei obișnuințe: aceea de a rămâne fidel unei imagini interioare care, în timp, a devenit reper.
În multe cazuri, aceasta este ancorată într-o perioadă a vieții în care exista mai multă energie, mai multă siguranță și acel tip de încredere specific unei vârste la care simți că poți muta munții. Nu a fost pusă sub semnul întrebării și, tocmai de aceea, a rămas stabilă.
Înlocuirea imaginii vechi cu una actuală nu aduce doar o schimbare vizuală, ci pune față în față două realități diferite: cea interioară, construită în timp, și cea exterioară, obiectivă. Aici apare, de fapt, disconfortul.
De ce devine dificilă actualizarea imaginii
Nu pentru că fotografia nu ar fi corectă sau bine realizată, ci pentru că nu mai validează versiunea cu care s-au obișnuit ani la rând. Iar această lipsă de confirmare este, de multe ori, mai greu de gestionat decât ne-am aștepta.
Oglinda și fotografia: două percepții diferite
Oglinda oferă familiaritate și control, oferind o imagine dinamică, ajustată în timp real, care confirmă o versiune deja acceptată. Fotografia, în schimb, este fixă, lipsită de context și imposibil de negociat în momentul în care a fost realizată, iar diferența devine greu de ignorat.
Rolul fotografiei de brand în această tranziție
Un specialist în imagine are un rol clar: de a construi o reprezentare vizuală credibilă și relevantă profesional. În practică însă, lucrurile sunt mai nuanțate, pentru că acest rol ajunge, inevitabil, într-un teritoriu care ține de percepție, de acceptare și de raportarea la sine.
Fotograful poate crea un context favorabil, poate antrena și ghida, poate surprinde expresii autentice. Dar nu poate interveni în felul în care fiecare își negociază propria imagine interioară. De acolo începe un proces care ține mai degrabă de psihologie decât de fotografie.
În studio, acest proces se construiește în timp real, prin coordonarea oferită în timpul ședinței și prin felul în care imaginea este ulterior înțeleasă și rafinată. Dincolo de tehnică, există un moment în care persoana din fața camerei începe să se vadă (simtă) diferit, iar acel moment nu poate fi controlat, ci doar facilitat.
Mai mult decât o fotografie: un proces de recalibrare interioară
Astăzi, imaginea nu mai este opțională. A devenit un prim filtru, aplicat aproape automat, iar felul în care arăți în fotografii funcționează ca o formă de prezentare imediată: spune cine ești, cât de relevant ești și dacă inspiri încredere.
În același timp, suntem expuși constant la o avalanșă de imagini atent construite, care creează subtil un standard despre cum „ar trebui” să arătăm și să ne prezentăm. Nu este o presiune explicită, dar este una care se acumulează în timp și influențează felul în care ne raportăm la propria imagine.
Astăzi, oamenii nu mai caută doar să arate bine. Caută să fie credibili și să reducă distanța dintre cine sunt, cum se simt și felul în care sunt percepuți.
Din tot ce observ în studio, pot concluziona că oamenii nu vin doar pentru o fotografie de branding. Vin pentru a-și recalibra relația cu propria imagine, pentru a se regăsi în ceea ce proiectează în lume.
Iar uneori, cel mai valoros rezultat nu este fotografia în sine, ci momentul în care spun: „Da, în această fotografie sunt eu.”
Dacă simți că a venit momentul să îți actualizezi imaginea profesională, poate nu este vorba despre necesitatea unor fotografii noi. Poate este despre a te regăsi, cu mai multă claritate, în felul în care alegi să te prezinți mai departe.
